Îmi place să gătesc, însă rar am timp, așa că de multe ori mizez pe legume congelate, care se păstrează proaspete și se gătesc ușor. M-am bucurat să descopăr acum o gamă bio, Ardo, cu un conținut mult mai mare de nutrienți decât cele pe care le găsim în stare naturală pe rafturile din magazine, iar asta pentru că ele au fost congelate imediat după recoltare.

25086743_1777009215705695_1128005176_o

Pentru că îmi plac pastele în aproape orice combinație, am ales să pregătesc o cină rapidă cu mix-ul de legume pentru wok și paste. Se prepară legumele separate la wok într-o lingură de unt, se adaugă sare și piper după gust, pastele se fierb separat atât cât este indicat și se adaugă peste legumele din wok 1-2 minute și se amestecă. Atât de simplu! O retetă extrem de rapidă și cu un gust fantastic!

Iată ce a ieșit! Bineînțeles, vinul nu lipsește din peisaj. 🙂

24992984_1777009199039030_1526273297_o

Gustul legumelor mi s-a părut foarte fresh, iar asta pentru că, în general, legumele proaspete din comerț au fost culese înainte ca ele să fie coapte, sunt transportate sute sau chiar mii de kilometri, iar apoi mai stau câteva zile până când sunt consumate, ceea ce înseamnă ca valoarea nutrivită scade. În plus, pentru a rezista in această perioadă de timp, legumele prospete sunt de cele mai multe ori și tratate chimic. Așa că micul meu experiment de gătit m-a convins să nu îmi mai lipsească din casă legumele congelate.

Toate produsele ARDO Bio sunt certificate si respecta normele ecologice internaționale. Gama poate fi găsită pe piața din România în mai multe sortimente: Mazare bio, Fasole verde bio întreagă, Broccoli bio, Spanac bio,  Amestec de legume pentru wok bio , Amestec legume de vară bio, Amestec de legume pentru supă bio.